Laurențiu Reghecampf nu mai poate antrena. Suma uriașă pe care trebuie să o plătească pentru a mai pregăti vreo echipă

de: Beatrice Dumitru
08 04. 2024
Laurentiu Reghecampf, Al-Tai. Foto: Profimedia

Laurențiu Reghecampf este extrem de fericit în viața personală, după ce Corina Caciuc l-a făcut tată pentru a patra oară, dar pe plan profesional nu îi merge deloc bine. Antrenorul este aproape de o despărțire de Al-Tai, din Arabia Saudită, după cum anunță presa de acolo. În plus, fosta sa soție, Anamaria Prodan, a prezentat noi detalii în legătură cu situația acestuia.

De ce nu mai poate antrena Laurențiu Reghecampf

Laurențiu Reghecampf (48 de ani) nu a stat pe banca celor de la Al-Tai la ultimul meci, cel cu Al-Shabab (0-0), însă clubul saudit nu a făcut niciun anunț oficial cu privire la o eventuală demitere a antrenorului român. Astfel, echipa a fost condusă de managerul formației, Abdullah Al-Hammad.

În acest context, presa din Arabia Saudită scrie că Laurențiu Reghecampf este ca si dat afară.

Dacă va pleca de la Al-Tai, tehnicianul va avea probleme pentru a-și găsi un alt angajament în Europa după procesul pierdut cu Universitatea Craiova. Acesta trebuie să-i plătească lui Mihai Rotaru 300.000 de euro, deoarece a plecat în Arabia Saudită deși era sub contract cu Universitatea Craiova.

Anamaria Prodan, fosta soție a lui Laurențiu Reghecampf, susține că, antrenorul nu ar mai putea pregăti nicio echipă din lume  până nu-și va achita datoria către patronul oltenilor.

Laurențiu Reghecampf.

Toată lumea îi spune lui Reghe:`Ai grijă că nu ai bani să mai plătești încă un proces, nu are nimeni în România așa ceva`. Iar tu, care ești amărât, cu datorii pe la toată lumea din fotbal…

Reghe nu mai poate să antreneze până nu-i dă banii lui Rotaru. 300.000 de euro și ceva sunt bani mulți pentru Reghecampf în momentul acesta. Știu că în România, dar și în Europa nu mai are cum să antreneze până nu plătește banii, pentru că Rotaru a câștigat în instanță”, a spus Anamaria Prodan, potrivit Fanatik.

Mihai Rotaru a câștigat procesul cu Laurențiu Reghecampf

Laurențiu Reghecampf l-a înlocuit pe Eugen Neagoe la Universitatea Craiova, însă nu a stat decât șapte etape pe banca oltenilor. Tehnicianul a primit o ofertă de la Al Tai și a preferat să plece la echipa din Golf pentru un salariu de 1,2 milioane de euro pe an.

Anttenorul trebuia să plătească o clauză de reziliere de 300.000 de euro pentru a rupe contractul cu alb-albaștrii, însă acest lucru nu s-a întâmplat, iar oficialii din Bănie au deschis proces la Comisia de Disciplină a FRF. Mihai Rotaru a avut câștig de cauză, dar tot n-a primit banii de la Laurențiu Reghecampf.

Vezi și: Arabii au și eu un Gigi Becali. Ce a pățit Laurențiu Reghecampf, clipul a devenit viral

Am câștigat acum, în prima instanță, la comisii, nu știu dacă face sau nu recurs, după care se va pune în executare. 300.000 de euro a rămas, el a propus 150.000 de mii, am negociat, după ce am negociat am rămas la 300.000.

Nu am văzut banii, dacă îi primim anunțăm”, a spus Mihai Rotaru la începutul lunii februarie, conform sursei citate.